
Zis şi făcut. Pun mâna pe telefon, fac o rezervare şi pe când nici nu
trecuse bine de miezul nopţii ne-am înfăţişat ca preţioasele la locul cu
pricina. Petrecerea era început, agitaţie era cât cuprinde. Primim masa pentru
care făcusem rezervarea şi după ce ne-am aşezat cuminţele, ne-am comandat bine
meritatele şampanii.
În dreapta noastră era bucurie! Un alt grup de vreo 8-9 pisicuţe ieşiseră
la o petrecere zgomotoasă de burlăciţe. În stânga, ceva mai liniştiţi, un grup
de patru băieţi însoţiţi de iubitele lor! Neliniştită mă uit în faţa şi-n spate
şi zâmbesc: erau mese la care stăteau doar băieţi! Avem totuşi să facem câteva
victime în seara aceea!

Şi cum eram noi vesele şi dansăm nebuneşte, nu ştiu cum se face că-mi
alunecă privirea spre masa din stânga. Observ cu stupoare că la masa din stânga
noastră era singurul grup din club care nu se distra. Iubitele tipilor şuşoteau
arţăgoase şi aproape că ne arătau cu degetul. Cu ce greşisem oare? Eram
vinovate că ascultam muzică şi ne simţeam bine? Tipii păreau băieţi educaţi şi încercau
să le integreze şi pe ele în atmosferă, încercau probabil să salveze aparenţele.
Tresar speriată şi încerc să analizez restul clubului, să încerc să-mi dau
seama dacă noi suntem cu adevărat problema. În dreapta burlăciţele erau într-un
dans nebun şi aproape că-şi pierduseră pantofii şi rochiile, tipii din spate cât
şi cei din faţă nu ne mai slăbeau din complimente şi invitaţii la dans iar
restul băieţilor de prin club aproape că ne sorbeau din priviri. Doar grupul
din stânga noastră era posomorât. Încercăm să înţeleg de ce şi nu mică mi-a
fost mirarea când la un moment dat fetele din dreapta le-au cerut iubiţilor lor
să se întoarcă cu spatele la noi şi să se uite fix spre ele! Au stat băieţii aşa
cu privirea fixată vreo două ore! Noi am continuat să ne simţim bine până
soarele a început să se scalde prin părul nostru blond!

Să fie oare asta dragostea adevărată?
dupa parerea mea gelozia in timp daca se hraneste cu prea multa lipsa de incredere si prea multe indoieli fata decpersoana iubita poate devenii o boala destul de grea
RăspundețiȘtergerePentru mine gelozia este o prostie.
RăspundețiȘtergere