joi, 10 decembrie 2015

Masajul erotic si vânătoarea de maseuze


Era una dintre serile în care povesteam toate vesele şi cu voce tare fel şi fel de întâmplări. Aveam o colegă nouă care venise de la un alt salon şi încercam să o acomodăm cu bucuria, principiile şi procedurile din salonul nostru. A scăpat repede de timiditate; atentă la ce i se arăta, absorbea încântată fiecare detaliu.
Noaptea era în toi, clienţii veneau buluc şi Alexandra, căci aşa o cheamă, se simţea pregătită să-şi înfrunte emoţiile şi să ofere unui client norocos primul ei masaj marca VIP Obsession. Aveam în recepţie trei clienţi italieni, gălăgioşi şi ei că doar de-aia-s italieni, dar nerăbdători să guste masajul pentru care spuseseră că se abătuseră din vacanţa lor în Transilvania la recomandarea unui vechi prieten. Şi pentru a-şi delecta simţurile cu cea mai intensă plăcere unul dintre tipi a ales să facă masajul cu două fete, cu Alexandra şi Nicole. Alexandra era toată numai un zâmbet, încrezătoare că va avea succes la noul ei job iar Nicole la rândul ei era într-o formă de zile mari. Eu aveam să mai aştept 15 minute până la sosirea următorului client.
Şi cum fiecare seară reuşeşte într-un fel sau altul să surprindă cu ceva nici noaptea aceasta nu avea să se lase mai prejos. Aveam un nou client care aştepta în recepţie, puţin nervos şi cam introvertit după spusele recepţionerei. Îmi spun, n-am de să-mi fac probleme, doar e în natura mea să binedispun oamenii. Ieşim în recepţie, îl salutăm pe domn; el ne răspunde amabil că suntem foarte drăguţe şi sexy dar uimit, ne întreabă dacă mai avem şi alte maseuze. Recepţioneră îi răspunde la fel de amabil: mai avem 4 maseuze dar tocmai au intrat într-o şedinţă de masaj cu alţi clienţi. Alege să facă masajul cu mine şi momentan discuţia se încheie.
După un duş asistat în care nu a reuşit să scape de nervozitate ne-am văzut în ispititoarea cameră de masaj. Nici n-am apucat bine să-l întreb despre preferinţe căci s-a şi apucat să-mi povestească încurcat, că de fapt el este este patronul unui alt salon de masaj şi că a venit s-o vadă pe fosta lui angajată, pe Alexandra care tocmai îl părăsise. Din vorbă în vorbă a ajuns să-mi spună că el obişnuieşte să meargă şi prin alte saloane şi în timpul şedinţei de masaj încearcă să le convingă pe maseuze să lucreze la salonul lui. Nu s-a putut abţine să nu-mi facă şi mie o ofertă, iar în momentul în care i-am răspuns că sunt încântată de actualul job şi dincolo de asta nu mi se pare confortabil să lucrez într-un loc în care îi facem masaj erotic şefului, s-a posomorât şi mai tare.
Mi-am spus „la naiba Giulia! Ce-i cu tine astăzi?! Scopul era să-l binedispui!” dar hazardul şi-a dorit puţin altfel! Îi zâmbesc larg şi-i fac semn să se întindă pentru a începe masajul. Se conformează dar după câteva momente atingerile lui devin manifestări agresive. Încerc să-i explic că sunt totuşi femeie, că noi suntem mai delicate, că nu-i ok să mă strângă de mână încât să-mi provoace dure. El îmi răspunde că pentru asta a plătit iar eu îl invit să se ducă de unde a venit!
Spre dimineaţă depănam întâmplarea cu Alexandra care a mărturisit că tipul e puţin psihopat şi se aştepta să vină să o caute însă e bucuroasă că nu l-a întâlnit şi nici prin gând nu-i trece să privească spre trecut.

miercuri, 21 octombrie 2015

Banii aduc fericirea

Trecuseră mai bine de două săptămâni în care nimic nu mi se mai păruse a fi ieşit din comun. Iar după cum e vorba populară „să nu zici hop până nu sari gardul”, nu mică mi-a fost mirarea când Olga – hostessa de la salonul de masaj erotic la care lucrez – a apărut în faţa mea, cu un zâmbet sexy şi întrebător spunându-mi:
- Natacha, avem o comandă, una specială
- OK, dar despre ce e vorba?
- Unul dintre clienţii noştrii fideli a sunat pentru o programare la hotel. Nu a specificat pachetul de masaj erotic pe care îl doreşte şi nici durata acestuia, însă ceea ce a cerut el pare cel puţin neobişnuit.
- Draga mea Olga ... la cât de speciali şi pretenţioşi sunt clienţii noştrii, şi după cât de bine am ajuns să le cunoaştem gusturile ... Ce ar putea să mai fie atât de neobişnuit încât să ne mai surprindă?
- Vei râde poate, dar misteriosul domn tocmai mi-a solicitat o şedinţă de masaj erotic în camera sa de hotel înainte de miezul nopţii. Spune că doreşte masajul cu tine pentru că e nebun după atitudinea ta sexy şi provocatoare şi mai doreşte şi să îi aduci 50 de euro.
- Să îi aduc?! ... Asta de surpriză! Nu m-aş fi aşteptat niciodată! Voi face masajul şi îl voi şi plăti! ... glumesc eu cu ea. Recunosc, e cel puţin genial! Domnul e unul dintre clienţii noştrii preferaţi şi ard de nerăbdare să descopăr ce pune la cale!
 

Noaptea a pus stăpânire pe oraş şi zgomotul monoton al traficului târziu se auzea uşor, însă suficient de puternic încât să aţâţe muzica din surdină. Glasul Olgăi se auzea şi el clipocind undeva în recepţie discutând cu clienţii. De minute bune rămăsesem prizonieră în faţa oglinzii şi-mi defineam machiajul şi coafura pentru momentul întâlnirii. Aveam poftă să mă distrez în acea seară, aveam poftă să surprind, să fac impresie. Ştiam ce rochie voi purta şi ardeam de nerăbdare să o îmbrac. Pantofii erau pregătiţi, bucuroşi şi ei să facă această plimbare!
 

Drumul către hotel a durat o clipă. Traficul era lejer iar hotelul central. Doamnele din recepţie m-au îndrumat amabil către camera domnului, deşi pantofii mei cunoşteau drumul pe de rost!
 

Ajung în cameră, ne întâlnim, ne salutăm şi începem să povestim ce-am mai făcut în ultima vreme. Eu am început să pregătesc camera pentru masaj. Deschid geanta şi scot uleiul, lumânările, parfumul, cd-playerul, aranjez totul pentru a face atmosferă. Eram gata să încep masajul însă el stătea pe un fotoliu, picior peste picior şi mă sorbea din priviri. Simţeam privirea lui cum mă împresoară, cu mă mângâie, cum mă inundă. M-am întors către el şi ne-am privit în ochi. I-am spus că sunt gata şi că dacă şi el este putem începe! Dar el m-a întrebat:
- Am rugat-o pe Olga să îmi aduci 50 de euro. M-ai adus?
- Bineînţeles că nu am uitat. Îi scot repede din gentuţă şi îi dau.
- Nu mă întrebi de ce îmi trebuie?!
- Recunosc că sunt curioasă, dar nu ne putem permite să chestionăm clienţii!
Domnul iese din dormitorul apartamentului, trece în living şi se întoarce cu o servietă.
- Am şi eu o geantă, îmi zice. Nu-i la fel de drăguţă ca a ta dar cel puţin e mai mare!
Râdem amândoi. Vrea să deschidă servieta iar în timpul acesta, din politeţe, încerc să-mi găsesc o ocupaţie pentru a nu privi ce-i înăuntru. Îmi spune să mă opresc şi să vin lângă el. O deschide iar înăuntru se observă un munte de bani. Îi apucă cu amândouă mâinile şi îi împrăştie pe pat, pe covor, prin toată camera.
- Este o seară specială pentru mine şi vreau să-mi faci un masaj erotic special, stând pe un milion de euro. În genată aveam doar 999.950. Îmi mai trebuiau 50; acesta a fost motivul pentru care te-am rugat pe tine să mi-i aduci!
 

Astea da dorinţe, îmi spuneam în sinea mea! Pentru a părea pe cât mai puţin şocată de cele întâmplate am aprins lumânările, am stins lumina, am pornit muzica şi spectacolul a început! Camera noastră devenise brusc tărâmul erotismului extrem. Masajul a durat până în zori deşi părea că ne desfăşurăm într-un cadru atemporal şi totuşi efemer. Mă trec fiori de fiecare dată când îmi reamintesc. Şi totuşi banii aduc fericirea! :)

miercuri, 14 octombrie 2015

Restart 2015. Urmează poveşti erotice spumoase ...

Bună! Bună din nou! De multă vreme simţeam nevoia să-mi reiau activitatea pe blog şi să vă fiu din nou alături, aşa că vă scriu aceste rânduri cu mari emoţii. Emoţii pentru că iată, ajung din nou la voi şi totodată emoţii pentru noutatea ce urmează să v-o aduc! Şi pentru că nu-mi place să vă ţin prea mult în suspans am să vă spun de pe-acum ştirea:
Salonul VIP Obsession tocmai şi-a lansat noul site!

Mai simpatic, mai organizat, mai uşor de utilizat. Puteţi acum să căutaţi informaţii despre pachetele noastre de masaj erotic sau puteţi vizualiza foto cu maseuzele noastre de pe smartphone, tabletă, laptop sau PC.
Vă invităm să răsfoiţi noul site VIP Obsession şi să ne împărtăşiţi noua experienţă!
Şi nu uitaţi! Rămâneţi pe-aproape. Urmează poveşti erotice spumoase ...